Am studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, iar ulterior mi-am desăvârșit pregătirea teoretică prin programul de masterat „Drept comunitar și administrarea justiției antidrog” organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad.
În anul 2005 am dobândit calitatea de avocat stagiar în Baroul Satu Mare sub îndrumarea domnului avocat Mihai Dan Șuta care, doi ani mai târziu, mi-a devenit asociat.
În activitatea mea, mi-am canalizat întreaga energie, pricepere și dedicare pentru rezolvarea celor mai dificile probleme de drept civil, dreptul familiei, drept administrativ, drept fiscal, dreptul muncii și, nu în ultimul rând, dreptul urbanismului.
Rezultatele notabile am obținut, de asemenea, în procedura de recuperare de debite și executarea silită, unde, nu de puține ori, am salvat de la executarea silită imobilele clienților mei sau alte bunuri importante pentru aceștia.
În cadrul uniunii profesionale „Dan Mihai Șuta & Dana Cristina Nistor – avocați asociați” coordonez activitatea complexă subsumată dreptului civil, luptând mereu, cu abnegație, pentru interesele clienților mei.
În activitatea mea profesională, care a debutat încă din anul 2005:
-am reprezentat numeroși justițiabili în procedura divorțului, a încredințării minorilor, a partajului bunurilor comune dobândite sub durata căsătoriei, a apărării dreptului de proprietate și, în general, în multiple litigii având ca obiect încălcarea drepturilor fundamentale;
-am reprezentat unități administrative-teritoriale în litigii derivând din contracte de achiziții publice;
-am reprezentat funcționari publici în litigii demarate de către unitățile administrativ-teritoriale, având ca obiect recuperarea de prejudicii semnificative;
-am apărat drepturile și interesele cetățenilor vătămați de construirea abuzivă a unor imobile,
-am acordat consultanță juridică calificată în litigii de drept comercial, reușind să perfectez, ca urmare a negocierilor purtate tranzacții care au scutit părțile de cheltuieli suplimentare;
-am purtat negocieri finalizate cu rezultate favorabile clienților noștri cu instituții bancare și cu societăți de recuperare de debite.
Activitatea mea profesională nu este limitată la cele de mai sus, particip, în continuare, la o multitudine de cursuri și de conferințe de specialitate pentru a-mi desăvârși pregătirea profesională.
Satisfacția profesională cea mai mare este un client mulțumit, o problemă juridică rezolvată!
Motto-ul meu este: „Convingerea este de multe ori mai eficientă decât forța” – Esop